Compania Naţională de Asigurări în Medicină

Fideli sănătăţii tale

 
 



Prezentare generală

Compania Naţională de Asigurări în Medicină este o organizaţie de stat autonomă de nivel naţional, care dispune de personalitate juridică şi desfăşoară activităţi nonprofit în domeniul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, fondată prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.950 din 7 septembrie 2001 în scopul implementării Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr.1585-XIII din 27 februarie 1998.

Statutul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.156 din 11 februarie 2002 în temeiul aceleiaşi Legi şi al altor acte normative aferente şi are drept obiectiv reglementarea activităţii Companiei. În activitatea sa Compania se călăuzeşte de Constituţia Republicii Moldova, hotarîrile Parlamentului, decretele preşedintelui, hotararile şi dispoziţiile Guvernului Republicii Moldova, de alte acte normative precum şi de Statutul sus menţionat.

Obiectivele Companiei sunt: organizarea, desfăşurarea şi dirijarea procesului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, cu aplicarea procedeelor şi mecanismelor admisibile pentru formarea fondurilor financiare destinate acoperirii cheltuielilor de tratament şi profilaxie a maladiilor şi stărilor, incluse în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală, controlul calitatii asistenţei medicale acordate şi implementarea cadrului normativ aferent asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.

Compania îşi exercita atribuţiile pe întreg teritoriul Republicii Moldova prin intermediul Agenţiilor teritoriale, activitatea cărora o organizează, o coordonează şi o supraveghează în condiţiile legii.

Prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la unele măsuri pentru implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicala, nr.1432 din 7 noiembrie 2002 a fost aprobata structura aparatului central şi lista agenţiilor teritoriale ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, care include:
Structura aparatului central al Companiei Naţionale
de Asigurări în Medicină

 - Conducerea
 - Direcţia juridică
 - Direcţia strategie şi guvernanţă instituţională
 - Direcţia relaţii cu beneficiarii
 - Direcţia asigurări în sănătate
 - Direcţia contractarea prestatorilor de servicii medicale
 - Direcţia medicamente
 - Direcţia economie
 - Direcţia contabilitate
 - Direcţia evaluare şi monitorizare
 - Direcţia tehnologii informaţionale
 - Secţia cooperare internaţională
 - Secţia administrare, achiziţii şi logistică
 - Serviciul resurse umane
 - Serviciul securitate internă şi integritate
 - Serviciul audit intern
 - Serviciul comunicare cu mass-media

 
Lista agenţiilor teritoriale
ale Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină
  1. Agenţia teritorială Centru (cu sediul în mun. Chişinău)
  2. Agenţia teritorială Nord (cu sediul în mun. Bălţi)
  3. Agenţia teritorială Vest (cu sediul în or. Ungheni)
  4. Agenţia teritorială Est (cu sediul în or. Căuşeni)
  5. Agenţia teritorială Sud (cu sediul în or. Cahul), inclusiv reprezentanţa UTA Găgăuzia.

 
Loading ...