Compania Naţională de Asigurări în Medicină

Fideli sănătăţii tale

 
 



Campanie de informare despre beneficiile asigurării medicale obligatorii

 

Compania Naţională de Asigurări în Medicină desfășoară în perioada 27 octombrie 2022 – 31 martie 2023 campania anuală de informare despre drepturile şi obligaţiile beneficiarilor în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM).

Ediția curentă are genericul „Asigurat e mai bine” și se axează pe beneficiile asigurării medicale obligatorii. Scopul campaniei constă în creşterea nivelului de informare a populaţiei despre serviciile și medicamentele acoperite financiar din fondurile AOAM, importanţa asigurării medicale și necesitatea achitării primei de asigurare medicală obligatorie.

Fiecare persoană care a achitat prima de asigurare și a respectat pașii de acces la servicii de sănătate beneficiază gratuit, în caz de necesitate, de asistență medicală, medicamente compensate, operații costisitoare etc. Asigurarea medicală obligatorie include un spectru larg de servicii medicale, iar costul unei operații poate atinge și sute de mii de lei. Acești bani sunt alocați de CNAM instituțiilor medicale contractate datorită contribuțiilor făcute de cetățeni în fondurile de asigurare medicală obligatorie.

În cadrul campaniei sunt difuzate mai multe filmulețe ce prezintă cazuri ale unor pacienți care au beneficiat de intervenții medicale costisitoare în baza asigurării medicale obligatorii. De asemenea, a fost lansat un spot în variantă video și audio despre modalitatea de a obține analogi de insulină și dispozitive medicale, care sunt compensate în premieră din fondurile AOAM începând cu 1 iulie 2022.

Un alt spot se referă la achitarea primei de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă pentru anul 2023, categoriile de persoane obligate să se asigure în mod individual și beneficiile aplicate la plata primei în termenul prevăzut de legislație, adică în primele trei luni ale anului.

Produsele video au fost plasate pe pagina web şi cea de Facebook a CNAM, difuzate de mass-media și în mediul online, precum și pe ecranele amplasate în agenţiile teritoriale ale CNAM, în instituţiile medicale.

Campania cuprinde și webinare cu medici și farmaciști pentru a le aduce la cunoștință ultimele noutăți referitoare la prestarea serviciilor medicale și farmaceutice în sistemul de asigurare medicală obligatorie.

Pentru a crește gradul de informare a persoanelor despre beneficiile asigurării medicale obligatorii, drepturile pe care le au în sistem, precum și despre transparența gestionării fondurilor AOAM, CNAM expediază pacienților scrisori prin care sunt înștiințați despre serviciile medicale de care au beneficiat pe durata internării în spital și costul acestora, acoperit din fondurile sus-menționate.

Printre acțiunile campaniei se numără și distribuirea de materiale informaționale despre serviciile incluse în asigurarea medicală obligatorie.

Mai jos puteți accesa filmulețele și materialele informaționale realizate în cadrul campaniei.

 

 

 

 


 



 

Loading ...