Compania Naţională de Asigurări în Medicină

Fideli sănătăţii tale

 
 



06.11.2023

Nouă dosare au fost depuse de instituții medicale la concursul de procurare a paturilor multifuncționale pentru secțiile de terapie intensivă

Nouă propuneri de proiecte au fost depuse în cadrul celei de-a doua ediţii din anul curent a concursului de selectare a proiectelor investiţionale, finanţate din fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. Dosarele propunerilor de proiecte au fost deschise vineri, 3 noiembr ...

06.11.2023

Echipele mobile de medici se vor afla săptămâna curentă în raioanele Călărași și Ialoveni

Echipele mobile de medici specialiști continuă să ofere populației consultații profilactice gratuite. Aceste servicii medicale sunt acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Astfel, săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afl ...

06.11.2023

O misiune a Băncii Mondiale, în vizită la CNAM

Conducerea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) a avut luni, 6 noiembrie, o întrevedere cu reprezentanții Băncii Mondiale (BM), care efectuează la Chişinău o misiuneaxată pe evoluţia proiectelor „Acoperirea universală cu servicii de sănătate în Moldova” și „Răspuns de urgență la Covid-19”. Totodată ...

02.11.2023

Veniturile şi cheltuielile fondurilor AOAM la data de 1 noiembrie

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a acumulat, în lunile ianuarie-octombrie 2023, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală venituri de peste 10,5 miliarde de lei. Acumulările respective au fost în creştere cu 554 de milioane sau cu circa 6% faţă de perioada similară a anului 2022. Cea mai mare parte a veniturilor p ...

01.11.2023

CNAM a îmbunătățit sistemul informațional „Asigurarea obligatorie de asistență medicală”

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a pus în aplicare începând de miercuri, 1 noiembrie, un sistem informațional îmbunătățit de evidenţă a persoanelor asigurate. Sistemul informațional automatizat „Asigurarea obligatorie de asistență medicală” (SIA AOAM) a fost completat cu noi funcționalități, care ajut ...

01.11.2023

Persoanele cu boli de inimă și diabet zaharat vor avea un acces mai mare la medicamente compensate

Pacienții care au maladii cardiovasculare și diabet zaharat vor beneficia de la 1 noiembrie de mai multe medicamente existente în lista celor compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală. Este vorba despre cinci medicamente – clopidogrelum, carvedilolum, valsartanum, telmisartanum, gliclazidum, care anterior erau indicate doar î ...

31.10.2023

Mai multe dispozitive medicale gratuite din 1 noiembrie

Pacienții cu diabet vor avea acces gratuit la încă un model de test și lanțetă pentru determinarea glucozei în sânge. Acestea sunt incluse, începând cu 1 noiembrie, în lista dispozitivelor medicale compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM). Astfel, începând cu 1 noiembrie, persoanele cu ...

31.10.2023

CNAM a achitat integral serviciile medicale oferite în luna septembrie de prestatorii contractaţi

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a efectuat achitarea integrală a serviciilor medicale acordate în luna septembrie de prestatorii contractaţi. Astfel, au fost viraţi în jur de 208 milioane de lei, ceea ce reprezintă restul de 20% din suma contractuală pentru luna septembrie. Aceşti bani au fost transferaţi prestatorilor care au prezentat ...

30.10.2023

31 octombrie – ultima zi de depunere a actelor pentru procurarea serviciilor medicale pe anul 2024

Compania Națională de Asigurări în Medicină amintește prestatorilor de servicii medicale care doresc să ofere servicii în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală (AOAM) pentru anul 2024 că marți, 31 octombrie 2023, este ultima zi pentru depunerea dosarului la CNAM. Modalitatea de prezentare a ofertei a fost stabilită în Ordinul nr. 248 ...

30.10.2023

A fost desemnat câștigătorul concursului repetat de proiecte regionale de informare a populației, în special a copiilor și adolescenților, cu scopul de a preveni traumatismele ca urmare a accidentelor rutiere

Învingătorul concursului repetat de proiecte regionale de informare a populației, în special a copiilor și adolescenților, cu scopul de a preveni traumatismele ca urmare a accidentelor rutiere este Asociația Obștească „Aripi de Viață”. Proiectul a fost desemnat câștigător de Comisia specializată de selectare și evaluare a proiectelor f ...